|
|
||
|
APROPIAT DE POPOR - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru APROPIAT DE POPORRezultatele 1 - 10 din aproximativ 152 pentru APROPIAT DE POPOR. ... După el bătrânul preot vine-ncet în sfântu-i port; Duc pe umeri patru oameni un sicriu sărac, și cântă. Ștefan își oprește calul și de milă se-nspăimântă Cât de singur e-acest mort! El descalecă și-azvârle straiul ce de-argint străluce, Unui pagi el lasă calul și s-apropie grăbit De sicriu, și-urmând sicriul, umilit își face cruce Și, purtând în mână coiful, după mort încet se duce Ca dup-un amic iubit. Sfetnicii și ... țării stau mirați și n-au putere Să-nțeleagă cine-i mortul cel necunoscut ca viu, Văd în capul gol pe Ștefan și zdrobit ca de-o durere Își descopăr și ei capul și s-apropie-n tăcere Și se duc după sicriu. Și cu guri făr de răsuflet stă mulțimea-ntâmpinată De-acest mort urmat de Vodă și de curtea sa, pe drum; Nici ei nu-nțeleg convoiul, dar pornesc cu el deodată, Și mulțimi mereu s-adună spre mulțimea adunată, Neștiind de ce și cum. Și pe stradele Sucevei, înnorate-acum de jale, După mortul fără nume se strecoară lungul șir De popor ... ... Apărând a lor credință și pământul românesc, Stau cu ochii țintă-n noapte și-al lor mijloc îl îndoaie Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zăresc: Văd români, și-aud cuvinte românești! De-ai lor cu toții! Umilit venea, iar astăzi ce trufaș acest popor Și-ndrăznind dintâi o seamă, vin sfioși să-și vadă soții, Tot mai mulți, cu toții-n urmă s-au pornit din noaptea lor. Și ... El și-aici e-ntreg în arme și purcede-aprins pe cale, Parc-a pururi vede-n față Racova și Podu-Nalt, Iar de vuietul mulțimii și de coifuri și de zale Tremură, răzbit de spaimă, tot tărâmul celălalt. El și-aici e vântul iernii, și dușmanii săi sunt pleava! Urcă munți fără de plaiuri, trece Dunări fără pod Faceți loc! Sosesc ca râul luptătorii din Suceava, Trec voinicii cei năpraznici ai lui ștefan voievod! Și Ion Cumplitul vodă ... schilăvita strajă A Moldovei, scut puternic al poporului de rând, Și nenfricoșatul țepeș, Petru Rareș a lui Majă Vin cu toții de prin noapte, gloate-n urmă-le-aducând. Și hatmani și capi ... Mihai Eminescu - Înger și demon ... Mihai Eminescu - Înger şi demon Înger și demon de Mihai Eminescu Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite A făcliilor de ceară care ard lângă altare - Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roșii de pe mucuri ostenite, În biserica pustie, lângă arcul în părete, Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger; Pe-a altarului icoană ... Dar de-i umbra ei aceea - atunci Ea un înger este, Însă aripile-i albe lumea-a le vedea nu poate; Muri sfințiți de-a omenirii rugăciuni îndelungate Văd aripile-i diafane și de dânsele dau veste. Te iubesc! - era să strige demonul în a lui noapte, Dară umbra-naripată a lui buze le înmoaie ... negurile negre, care ochii îi acopăr, Se apropie-argintoasă umbra nalt-a unui înger, Se așază lin pe patu-i; ochii lui orbiți de plângeri Ea-i sarută. - De pe dânșii negurile se descopăr... Este Ea . C-o mulțămire adâncă, nemaisimțită, El în ochii ei se uită. - Mândră-i de înduioșere; Ceasul ultim îi împacă toată viața-i ... ... Mihai Eminescu - Surori Surori de Mihai Eminescu O gingaș copil de rege când în haina-ți înfoiată Treci în faetonu-ți mândru... se mlădie nalta-ți poză Cum din frunzele-nfoiate râde un boboc de roză Ce frumoasă treci prin lume de-arătarea-ți luminată. Ochii tăi cei mari și negri strălucesc de-o jună viață Fața-ți marmură lovită de răsfrângerea-aurorei, Părul tău negru și luciu lin în respirarea borii În cununa lui de roze albe s-îmflă și se-ncreață. Șase cai l-a ta trăsură zbor pin vuietul mulțimei Cari cu căciule-n mână și ... unui nemernic, râsul fetelor bătrâne... Arătând nepăsătoare... dar fiind atât de pală. De-ai muri  ucisă doară de a florilor miroase Ca de marmură un înger, în mijlocul domei nalte, Pe un catafalc depusă, un popor ar plânge-ncalte După sufletu-unui înger, după sfânta cea frumoasă. Ea? de se va surpa moartă într-o noapte de beție Prin ciocnirea de păhare și prin danțuri desfrânate, Care par atât de veseli  și-s atât de desperate! ... suflet ești; Dar noi am trăit ca să dăm ajutorul La regi care omoară poporul! Tu, cel mai lacom dintre regi, Ai umilit popoare-ntregi! De dragostea unei regine frumoase, Umplut-ai pământul de oase! Tu pierzi bărbații tăi cei buni Să faci femeilor cununi! Tu pierzi în orgie al țării tezaur, Beai vinul din cupe de aur. Te porți în haine de argint Și-n ciasuri dragi de dulce-alint Săruți pe Tofale, femeia necastă, Pe cea maî frumoasă nevasta. Tu dai un semn, si porți să frâng, Și zeci de milioane plâng; Oceanul de spaimă în lături s-abate E vuietul multor armate — Dar tot ce ai, de noi ți-e dat! Și tu râzând ne-ai îngropat! Mișelule! Astăzi, de-am fi în viață, Te-am bate cu palmele-n față! Și cântă morții, cântă în cor Și plin de ură-i cântul lor. Urgia mâniei le-neacă suflarea, Blestem le e și gemet cântarea. Dar iată! un scârțâit la porți! Spre Ninive privesc cei ... Doi oameni purtând un cadavru în spate Răsar pe tăcut din cetate. Sub ziduri pun povara lor. Încet al morților popor ... ... George Topîrceanu - Iubita Iubita de George Topîrceanu Pe un pat de nouri vineți, adoarme luna plină Și lacul doarme-n umbră. În adieri ușoare, când plopii rari suspină, Tresar și-ascult... Natura, din nevăzute strune, Înalță ... maluri cu sălcii plângătoare, A stelelor popoare Se oglindesc în lac. ... Și două bolți cu lună acum stau față-n față... Din umbra de pe maluri iubita-ncet răsare, Și parcă nici n-atinge pământul pe cărare, S-apropie de mine... acum îmi cade-n brațe... Și uit de lumea-ntreagă, sorbind curatu-i suflet În calda, nesfârșita, sublima sărutare!... Iar luna se deșteaptă, din nori ridică fruntea Și lung spre noi privește, â ... moi de ceață, și ea, copila nopții, Adoarme iar, zâmbind... Atunci o umbră dulce se lasă peste fire... Un cântec, o poveste duioasă-ncepe vântul, De-o zână cu ochi limpezi și mijlocul subțire... Tu, lună albă, spune-mi, de Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor ... credința că tu te vei împlini. Spune-le că Dumnezeu le-a dat tot ce le trebuie pentru ca să se facă vrednici de numele lor de români: pământ bogat, spirit deștept, inimă curată, minte dreaptă și o răbdare destoinică de a-i face să izbutească la oricare țel, cât de greu. Spune-le că un popor care, supus fiind veacuri întregi la tot soiul de întâmplări crude, știe să-și apere naționalitatea ca românul, păstrându-și, ca dânsul, năravurile, portul, limba și legea părinților; că un popor ca acela este menit a se urca pe treaptă cât de naltă; că un popor ca dânsul este chemat la o soartă măreață și vrednică de el. Spune-le că stejarul deși se usucă, trunchiul său rămâne tot puternic; și că din a sa tulpină cresc alți stejari nalți ... voinicești, portul său pitoresc care, la Roma, se vede săpat pe coloana lui Traian, cântecele sale jalnice și melodioasele și mai ales poeziile sale atât de armonioase! Eu îl iubesc și am multă sperare într-acest popor plin de simțire, care respectează, care-și iubește pământul și care, fiind mândru ... Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi ... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi Două lacrîmi de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Toată noaptea auzii Oltul. Ce mînie de apă ! Și toată noaptea am visat... o jale dăpărtată... un popor revoltat... Cine mă ținea legat? Nu puteam să mă mișc. Să nu fii liber cînd alții se bat... Grele sînt lanțurile... Oh ! libertate, nimic nu ... tremurător și viu; roua se întinde, ca un rizil presărat de diamante, pe dasupra pajeștilor. Cicorile, ca niște ochi mari și albaștri, veghează în valurile de fîneață nemărginită. Oltul se înfurie izbindu-se de stînci; spumegă de mînie; se aruncă peste stînci și cade în ochiuri iuți și adînci. Parcă-l sfredelește cineva. Cîte glasuri nu se ridică din apă ! Un plîns ... îi scutură și roade nu fac. — ...dar vîntul le scutură floarea și roade nu fac... A treia zi — nu se luminase de ziuă — mă sculai. Repede la platou. Ascultai. Nimic. Oltul venise mare. Ca un popor revoltat. Ce trist se grămădesc crucile împrejurul bisericii... Unde era acel glas tremurător și melancolic? Nu mai avea pe nimeni de ... Mihai Eminescu - Odin și poetul ... daci sau romani, nimic N-aduce aminte de-a voastră mărire. Orice popor, oricât de prăpădit O piatră va găsi, sau o bucată De fier ori de aramă, ca să sape Cu ea urmele-adânci ce le-ați lăsat  Voi oameni mari, ce stați acum cu zeii Și ospătați cu ei ...  în colbul negru Uitat ș-ușor al vechiului pământ. Dar ei... De-ar merge-n sud și nord  nimica. Sunt ca o laie de nomazi și de lăieți Ce stau deocamdată numai pre pământul Ce l-au cuprins, spre a fi alungați De alt popor mai tare, iubitor De cele ce-au trecut, ce-s rădăcina Și gloria celor ce sunt."  ,,Ah! ce-am dori în ora morții mele, Roma să guste pân ... amestecul hidos Al gândurilor unui neferice E frumusețea. Nu  în seninul, În liniștea adâncă sufletească, Acolo vei găsi adevărata, Unica frumusețe... (Fruntea-i înaltă, De neauă coperită, și coroana-i De stele-albastre strălucea în hală, Și vorba lui blândă era duioasă.) ... Din cupa mea de aur bea auroră S-între seninul blândei diminețe În pieptul tău. Și ți-oi deschide-atunci Portalele nalte de Vasile Alecsandri - Melodiile românești ... „Ocupând el singur un teritoriu [de] peste 5000 mile pătrate, poporul român prezentează un element național compact, tare și unit. Am trăit mai mult de trei ani printre acest popor. Am avut prilej a-i învăța limba, a-i cunoaște obiceiurile, năravurile și ariile naționale; și fiindcă pământenii m-au încredințat ... uneori cuprinde acordurile cele mai capricioase, cele mai bizare, și alteori e cu totul simplu și chiar monoton. Și cu toate acestea nu ne sfiim de a spera că, cu cât își va da cineva osteneala de a le juca, cu atât va prețui expresia de melancolie, dulce, și dureroasă chiar, care se pronunță mai în toate ariile de cântec ale românilor. Sunt în muzica națională a acestui popor de acele pasaje misterioase care fac să se presimtă dorințe înfocate și ascunse în fundul inimii și care se manifestă prin plânset numai. De altă parte, ariile de dans răsună acea veselie nebunatică, zgomotoasă, la care nenorocitul se aruncă cu totul în aceste momente ... Mihai Eminescu - Rime alegorice ... tău mormânt tu ești în pragul porții, Dar să te stingi nu este voia sorții, Ci-n fața mea să lași încet să-ți cadă De pe-ai tăi ochi de gheață vălul morții. Îngenunchind atunci am zis în sine-mi: ,,O, dulce chip, cu mâna fruntea ține-mi Și de pe ochi ia-mi vălul trist și rece, Căci simt bătaia renviatei inimi." Și de pe ochii-mi cade ceața sură Și noi minuni uimiții ochi văzură, Căci înaintea mea stai vrăjitoare Și basmu-asculți cu zâmbetul pe gură. * Ș ... care luna străbătea-ntr-o vreme? Acele mii risipuri din pustie Trăiesc... nici unul moartea nu și-o teme. Când ar avea moarte o vecinicie De-amor, de viață și de nebunie, Ei nu s-ar veseli atât de tare Precum o fac în astă moarte vie. Ici vezi femeia plină și bălaie Ce lasă-ncet să cadă a ei straie; Zâmbind ... Ocări frenetici sunt o dezmierdare Și dezmierdarea deveni insultă. Toți se iubesc  ș-o spun în gura mare. Toți au făcut din viață sărbătoare: De măști râzânde lumea este plină, De comedianți și Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||